Jocul cu timp scurt, aproximativ 5 minute de gândire per partidă, dăunează dezvoltării copiilor în șah. Această idee s-a repetat dogmatic încă de pe vremea mea, dar în ultimul timp au apărut școli de gândire care contestă această dogmă. Să încercăm să înțelegem de ce.
Când încep să lucrez cu un copil, prima și cea mai grea sarcină este să-l fac să joace încet. Mai precis, să joace încet și prost. De ce?
Mai bine prezint toți pașii pe care trebuie să-i parcurgă un șahist pentru a deveni un jucător bun (inclusiv la blitz):
1. Încet și prost
2. Încet și decent
3. Încet și bine
4. Mai repejor, cu greșeli
5. Dezorientat și confuz
6. Găsit un echilibru
7. Repede și bine
Copilul, la început, înțelege că nu există o mare diferență în calitatea jocului dacă se gândește mult și, în mod natural, va decide că e mai bine să joace repede și prost – măcar nu pierde la timp. Lăsat de capul lui, cu cât insistă mai mult pe această strategie, cu atât îi va fi mai greu să revină pe circuitul corect.
Blitzul pentru copii, în această fază, nu doar că le face rău, ci le accelerează „boala”.
Pe scurt, blitzul poate accelera progresul copiilor care au învățat să ajungă în criză de timp la șahul clasic, dar sub supraveghere și doar dacă se observă că încearcă să gândească repede, nu doar să mute repede.
Cele patru faze ale învățării sunt:
1. Incompetență inconștientă
2. Incompetență conștientă
3. Competență conștientă
4. Competență inconștientă
Ultima fază, competența inconștientă, este stadiul în care Magnus Carlsen joacă blitz sau bullet, sau în care un șofer cu 20 de ani de experiență conduce mașina. Prima fază este cea în care un copil de 9-10 ani joacă șah sau ar conduce o mașină.
Competența conștientă este stadiul în care partidele de blitz, jucate serios, analizate, repetate și cu un repertoriu de deschideri învățat, pot fi benefice.